Ministerul Energie a transmis că preţurile plătite pentru energia electrică şi gazele naturale de către români, printre cele mai mici din Uniunea Europeană, iar acest lucru este confirmat de Eurostat. Astfel, Eurostat a publicat statistica cu privire la preţurile plătite pentru energie electrică şi gaze naturale de consumatorii casnici şi non-casnici din cadrul Uniunii Europene (UE). România a avut în a doua jumătate a anului 2023 al treilea cel mai mic preţ plătit de populaţie pentru gaze naturale şi al cincilea pentru energie electrică.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Preţul gazelor naturale pentru gospodăriile din România (0,0563 EUR/kWh) a fost al 3-lea cel mai mic preţ din UE şi la jumătate faţă de preţul mediu înregistrat la nivelul Uniunii (0,1125 EUR/kWh), arată comunicatul de presă al Ministerului Energiei. 

„Avem încă o confirmare că schema de sprijin a consumatorilor de energie din România funcţionează. Eurostat confirmă că românii plătesc printre cele mai mici preţuri din Uniunea Europeană. Am prelungit schema şi ţinem sub control preţurile la energie electrică şi gaze naturale până la 31 martie 2025. Deci, practic protejăm populaţia şi firmele de posibilele fluctuaţii de preţ inclusiv pentru iarna viitoare.” a declarat Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, potrivit sursei citate.

Topul primelor trei ţări cu cele mai mici preţuri pentru consumatorii casnici din UE în a doua jumătate a anului 2023 au fost Ungaria, Croaţia şi România.

Pentru economie, consumatorii noncasnici, România s-a situat pe locurile 3 - 4 cu cel mai mic preţ, în funcţie de anumite segmente de consum. Pentru gospodăriile din UE, preţurile la energie electrică în a doua jumătate a anului 2023 au fost cele mai mici în Ungaria, Bulgaria, Malta, Croaţia şi România.

Astfel, Eurostat confirmă că preţul plătit în ţara noastră (0,1782 EUR/kWh) a fost al cincilea cel mai mic preţ din UE şi mult sub media europeană (0,2847 EUR/kWh), conchide sursa menţionată.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.