O pisică a fost salvată de pompierii din Oraviţa, judeţul Caraş-Severin, după ce a căzut într-o fântână adâncă de peste 15 metri. Un trecător a auzit animalul şi a sunat imediat la numărul de urgenţă 112, solicitând sprijin pentru salvarea puiului de pisică.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Pompierii au avut astăzi parte de o operaţiune de salvare mai puţin obişnuită. Aceştia au fost chemaţi de urgenţă să salveze un pui de pisică, care a căzut într-o fântână adâncă de peste 15 metri, în zona gării din Oraviţa. Puiul de pisică a fost auzit de un trecător, care a sunat de urgenţă la 112, pentru a solicita sprijinul salvatorilor”, a transmis ISU Caraş-Severin, miercuri.
 
Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
FOTO: ISU Caraş-Severin
FOTO: ISU Caraş-Severin
 
Pentru a salva animalul, un pompier a coborât în fântână şi a adus pisica la suprafaţă, în braţe.
 
”Pe tot parcursul intervenţiei, cel care a semnalat incidentul a stat cu sufletul la gură până la eliberarea micuţului necuvântător, în condiţii de siguranţă. Impresionat de eforturile depuse de pompierii militari, acesta a decis să adopte animăluţul speriat”, a precizat ISU Caraş-Severin.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.