Două femei condamnate pentru fraudarea alegerilor în anul 2020 şi care au încheiat cu procurorii acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, fiind condamnate cu...
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a afirmat, în contextul participării la reuniunea Consiliului de Cooperare Strategică la Nivel Înalt România-Turcia,...
Ionuţ Pucheanu, primarul din Galaţi, a declarat marţi că suntem speriaţi de bombe când e vorba de fonduri europene. ”Avem un stil, noi, aici în România,...
Un număr de 28 de persoane fizice, între care fraţii Ştefan şi Daniel Godei, dar şi Asociaţia ”Sf. Gabriel cel Viteaz” şi o firmă au fost trimise în...
Ionuţ Pucheanu, primarul Galaţiului, a declarat marţi că Faleza Dunării este de departe cel mai important în mentalul colectiv, iar întregul proiect...
Prinţul Heinrich al XIII-lea Reuss, descendentul unei linii aristocratice din estul Germaniei, neagă că a fost conducătorul unei grupări de presupuşi...
Senatul a adoptat, marţi, în calitate de prim for sesizat, proiectul USR care prevede montarea de staţii de monitorizare a calităţii aerului lângă...
Senatul a adoptat, marţi, în calitate de prim for sesizat iniţiativa legislativă a deputatei USR Diana Buzoianu care adaugă şi calitatea aerului ca factor...
După patru ani, fundaşul danez Simon Kjaer va pleca de la AC Milan la finalul sezonului, liber de contract.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 83/2001 privind înfiinţarea, organizarea...
Preşedintele Klaus Iohannis i-a decorat, marţi, pe directorii Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” şi Muzeului Naţional al Ţăranului Român,...
Prim-ministrul Marcel Ciolacu i-a transmis, marţi la Ankara, preşedintelui Turciei Recep Tayyip Erdoğan că îşi doreşte ca, în scurt timp, să fie...
Institutul Cultural Român, cu sprijinul Ambasadei României în Franţa, a organizat conferinţa „Brâncuşi Perspective” pe 20 mai, reunind curatori de pe...
Premierul Marcel Ciolacu a vorbit, marţi la Ankara, despre investiţiile importante în energie în Marea Neagră pe care le au România şi Turcia. El a spus...
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, marţi la Ankara, o decizie cu impact pentru fermierii români şi anume reluarea exporturilor şi tranzitului cu carne şi...